Protectie Solara SPF - Top Greseli Si Mituri Neadevarate, Cum Alegi Si Cum Aplici

Protectie solara SPF: greseli frecvente, mituri, cum alegem si cum aplicam corect – cu Dr. Adina Margaritescu

femei care isi aplica o crema cu spf pentru protectie solara

1. Cum actioneaza SPF atunci cand pielea este expusa la soare? 

Dr. Adina Margaritescu, Dermatologie estetica, Clinica Statera
Dr. Adina Margaritescu, Clinica Statera

Cel mai important pas in ingrijirea zilnica si poate cel mai dificil produs de introdus in rutina noastra (si in vacantele cu mult soare!!!) este crema de protectie solara. Sunt multe motive pe care le invocam, de la la reticenta fata de cremele si lotiunile de protectie pe care le gasim  “prea grase”, “prea albe”, pastoase sau care pot irita pielea, la motive legate de necesitatea sintezei de vitamina D sau efectele calmante ale soarelui in unele afectiuni inflamatorii.

Si totusi … de ce sa ne protejam de soare?

De la soare primim caldura pe care o simtim prin lumina infrarosie ( IR) , primim capacitatea de a vedea lucruri prin lumina vizibila, 

        …DAR primim si lumina pe care nici nu o vedem, nici nu o simtim, din spectul razelor ultraviolete (UV).

Este cunoscut de-acum ca razele din spectrul UV pot avea efect carcinogen asupra pileii .

Ele sunt de 3 feluri:

  • razele UVC (care sunt oprite de stratul de ozon)
  • razele UVB care afecteaza pielea la suprafata  – ele sunt sunt responsabile de arsurile solare (B- burning) si pot favoriza in timp aparitia de leziuni precanceroase si cancere cutanate
  • razele UVA ce afecteaza pielea in profunzime, favorizeaza aparitia altor malignitati cutanate, fiind raspunzatoare de imbatranirea pielii, fotoageing ( A- ageing) cu distrugerea elastinei, a colagenului si aparitia ridurilor fine.

SPF (Sun Protection Factor) a fost creat initial pentru a bloca razele UVB, ulterior fiind adaugata si protectia fata de UVA si se refera la timpul necesar pana sa apara o arsura solara (piele inrosita, sensibila), daca se aplica un produs de protectie.

DE EXEMPLU: daca timpul necesar sa dezvolt o arsura solara este de 10 minute fara sa aplic protectie, atunci inseamna ca un produs cu SPF de 15 o sa imi ofere o perioada de 150 de minute de protectie pana sa apara acea reactie pe piele (calcul:10 minute x 15).

-Ideal , nu?

-NU, pentru ca un SPF 15 respinge cca 94 % din UVB- uri, SPF- ul de 30 respinge 97% , respectinv SPF- ul de 50 protejeaza impotriva a 98% din UVB .

Si desi procentele sunt apropiate, realitatea are o progresie diferita!

Iar raspunsul la intrebarea de ce ne protejam de soare este ca trebuie sa ii cunoastem limitele de siguranta, sa eliminam riscurile inutile si sa reducem la minim expunerea la un factor agresiv, care vine totodata la pachet cu multe beneficii.

2.Cele mai frecvente greseli privind protectia solara  atunci cand ne expunem la soare

Trebuie inteles ca “intalnirea” cu soarele nu se produce doar atunci cand iesim afara sau sau mai mult, cand mergem la plaja!

Nu trebuie sa iesim afara sa ne intalnim cu soarele si intelegem ca el poate intra chiar prin fereastra , pe geam( UVA-urile)!

1. Femeile folosesc mai ales produse cosmetice si de makeup ce contin max. SPF15, doar dimineata!

O greseala specifica femeilor este legata de faptul ca se bazeaza exclusiv pe produsele cosmetice si de make-up (creme hidratante, lotiuni, fond de ten, pudre) cand vine vorba de protectie (SPF nu mai mare de 15), si se limiteaza la folosirea lor doar o data pe zi, dimineata.

Sunscreen is for life Clinica Statera

2. Protectie solara redusa din dorinta de a se bronza

De asemenea folosirea unei protectii solare mai mici atunci cand vine vorba de dorinta de a ne bronza! Acesta  poate fi un risc asumat, atat timp cat intelegem ca oamenii aplica probabil 1/3 din necesarul cantitativ real de protectie solara (o lingurita de lotiune acopera fata si gatul), si o protectie mai mica, este de fapt …. cu mult, mult mai mica!

3. Aplicam SPF doar pe fata 

O alta greseala este limitarea folosirii protectiei solare doar la nivelul fetei , si desi decolteul si dosul mainilor raman la fel de importante (in contextul expunerii cotidiene), atentia fata de aceste zone este mai mica.

4. Fotoimbatranirea nu afecteaza decat pielea descisa la culoare!

Exista de asemenea credinta ca o piele mai inchisa la culoare, care tolereaza mai bine soarele , care nu se inroseste , dar se bronzeaza, este mai protejata de soare si deci nu necesita grija de care ar avea nevoie o piele sensibila, mai deschisa. Fotoimbatranirea , aparitia de pete pigmculoarea pielii si crema de protectie solara cu spfentare neregulate ( malasma) sau depigmentari gutate focale, sunt asociate cu pielea mai inchisa.

3. Care sunt cele mai des intalnite mituri legate de SPF?

SPF mai mare de 50 sau Protectia 100%, sunblock

As incepe cu SPF- ul mai mare de 50 sau Protectia 100%, sunblock.

Nu e necesara, pentru ca nu exista o protectie de 100% si este doar un sentiment gresit de siguranta, care atrage dupa sine aplicarea mai rara, ceea ce este cu mult mai riscanta.

Produsele rezistente la apa si transpiratie.

Nu exista nicio protectie solara care sa reziste 100% la apa si transpiratie pentru ca in contactul cu apa, sunt diluate si efectul lor scade. Exista produse care pot rezista mai mult in timp, dar este o interpretare nuantata (pana la maxim 80 de minute)

Un alt mit ar fi cel legat de pasajul si absorbtia prin piele de substante din ecranele chimice sau minerale, insa nu exista nicio dovada stiintifica care sa sutina aceasta temere.

Pentru aceste persoane se recomanda paste de tipul sun block , din oxid de zinc sau dioxid de titan care pur si simplu stau pe suprafata pielii.

SPF nu este necesar daca este innorat sau pe timpul iernii

 
 

Si ultima si cea mai frecventa este ca daca este innorat afara sau e iarna, nu e nevoie sa port protectie soara.

Norii sunt doar vapori de apa, deci nu ne protejeaza, iar zapada reflecta razele UV, deci suntem expusi atat direct la soare , cat si indirect prin reflectie.

4. Cum alegem corect produsul pentru protectie solara SPF potrivit?

Exista o gama larga, uneori prea complicata de ecrane de protectie solara folositein produse cosmetice. 

In mare sunt de doua tipuri:

  1. protectii solare chimice (sau organice)
  2. protectii solare fizice (minerale sau anorganice).

Este cunoscut ca filtrele chimice absorb UV-urile, le transforma in caldura si apoi aceasta este disipata in piele.

Ecranele fizice reflecta sau disperseaza( cum arata studiile recente) razele UV si le absorb totodata, avand de fapt dubla protectie.

Anumite ingrediente pot deci oferi atat protectie fata de UVB cat si fata de UVA si o treime din ingrediente asigura protectie fata de UVA. Dezavantajul este ca sunt cele albe, opace, pastoase!

Toate produsele au inscriptionate semnalmente specifice de protectia fata de UVB si UVA (mai nou introdusa cu cele doua tipuri UVA1 si UVA2) si asigura deci un spectrul larg de protectie impotriva razelor UV.

5.Cum alegem produsul SPF potrivit pentru ten?

Alegerea produsului de protectie solara pentru ten este in functie de tipul de piele si fototipul cutanat, si asta este usor de evaluat de fiecare.

Exista produse specifice in cadrul fiecarei game de ecrane solare si compozitii adaptate pentru pielea fotoagresata , pentru pielea sensibila, alergica si intoleranta , cat si pentru pielea normala.

Pentru tenul uscat se recomanda SPF crema sau emulsie.

Pentru pielea grasa cu tendinta acneica sunt indicate produsele lichide sau formulele in baza de gel , specifice de fata si cat de corp.

De asemenea vom adapta cu grija gradul de protectie solara in functie de fototipul fiecaruia, alegand o protectie ridicata la cei cu piele deschisa si mai scazuta la cei care tolereaza mai bine soarele.

In opinia mea, zona de protectie ar trebui sa fie intre 30-50+, atat timp cat intelegem ca aplicam real doar 1/3 din doza necesara si desi ni se poate parea ca nu lasam loc vitaminei D si aceasta nu se poate sintetiza, cu aceeasi onestitate raspund ca …poate!!!

6. Cum aplic corect SPF -ul?

De-a lungul timpului a existat o dezbatere in ceea ce priveste ordinea aplicatii ecranului solar, primul sau ultimul pas in ingrijirea pielii.

Prima ipoteza spune ca ar trebui aplicat primul, pe pielea curata, pentru ca daca ar fi pus peste alte produse de ingrijire (care, majoritatea contin apa), acestea le-ar dilua concetratia, deci si eficienta.

A doua ipoteza recomanda aplicarea lui la finalul ritualului de ingrijire, dupa solutia tonica, dupa aplicarea de tratamente dermatologice (dupa caz) si hidratare, asteptand cateva minute pana le asimileaza pielea. In felul acesta, SPF-ul nu mai este diluat.

In prezent se considera unanim ca varinata cea mai buna este:  produsul de protectie solara se aplica ultimul si se reaplica o data la 2 ore.

Nota: Articolul este realizat de Dna Dr. Adina Margaritescu ( Medic Specialist Dermatologie, Clinica Statera) si a stat la baza unui articol publicat pe www.eva.ro 

Subscribe!

Doar daca avem ceva important de comunicat sau vreo promotie speciala!

Citeste si ...
4 stadii celulita
Tratamente corporale

Celulita are 4 stadii -Tu in care te regasesti?

Celulita are 4 stadii, de la stadiul 1 (reversibil) pana la stadiul 4 (ireversibila) cu macronuduli. Tu unde te incadrezi?  Clinica Statera credem ca evaluarea initiala

Scroll to Top
Whatsapp
1
Scrie-ne pe Whatsapp!
Buna, ne poti scrie si aici, click direct pe buton de Whatsapp!